În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”. Articolul face parte din clasa cuvintelor gramaticale, subclasa determinanților abstracți.
Guțu-Romalo 2005, definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”, punând accent pe statutul său de afix. Așadar, nu mai interpretează articolul ca o parte de vorbire.
Din alt punct de vedere, articolul face parte din categoria cliticelor, adică al cuvintelor care nu sunt cuvinte aparte din punct de vedere prozodic, fiind în general neaccentuate.
Nu toate limbile posedă articole. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și majoritatea limbilor slave. În limbile în care există, numărul tipurilor lor depinde de limba dată.
Cel puțin în majoritatea limbilor din Europa, toate articolele sunt proclitice, adică cuvinte aparte plasate înaintea cuvântului determinat, dar în unele, ca în română, bulgară, sau albaneză, articolul hotărât este enclitic, adică apărând la sfârșitul cuvântului determinat, ca un sufix.
Limbile se deosebesc după cum articolele se acordă morfologic cu substantivul determinat sau nu. De exemplu, în limbile romanice occidentale se acordă în gen și număr, iar în română și în caz, dar în limbi ca engleza sau maghiara nu se acordă. Prin acord, articolul poate avea funcția secundară de a indica categoriile gramaticale ale substantivului atunci când acesta nu o face. De pildă în limba spaniolă, substantivul problema are o terminație specifică pentru feminin, dar cu un articol (un/el problema) se poate ști că este de fapt masculin. În aspectul oral al limbii franceze nu se poate distinge în majoritatea cazurilor dacă un substantiv izolat este la singular sau la plural, pentru că în cazul din urmă -s-ul adăgat în scris nu se aude, dar cu un articol devine clar la ce număr este: un/le mur [my:ʁ] „un zid / zidul”, des/les murs [my:ʁ] „(niște) ziduri / zidurile”.
Altă funcție secundară a articolului este substantivarea unor cuvinte alte părți de vorbire sau a unor sintagme:
ro bine (adverb) → binele;
frtrois mâts „trei catarge” (sintagmă cu atribut) → un trois-mâts „navă cu trei catarge”;
ensmell „a mirosi” (verb) → a smell „miros”;
hujaj, allelúja „vai, aleluia” (interjecții) → Hát nem segít a jaj s az allelúja „Păi nu ajută «vai» și «aleluia»” (Attila József).
În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip de determinant abstract în același grup substantival. Bunăoară în franceză și engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se exclud unul pe celelalte, dar în română, când substantivul se folosește cu adjectiv posesiv postpus, trebuie articulat cu articol hotărât: fiul meu. Aceasta se referă și la folosirea adjectivului demonstrativ dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și la cel antepus: această studentă.
Articolul fiind un clitic, în unele limbi forma sa depinde de sunetul inițial al cuvântului care îl urmează, adaptându-se acelui sunet. De aceea, în engleză bunăoară, articolul nehotărât are două forme, ex. a visitor „un vizitator” vs. an exhibition „o expoziție”, pentru că forma an formează mai ușor un așa-numit cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur accent) cu substativul cu inițială vocalică. Același este cazul articolului hotărât în limba maghiară: a tanár „profesorul” vs. az újság „ziarul”. În spaniolă, articolul hotărât feminin singular este la (la carta „scrisoarea”), dar dacă cuvântul feminin începe cu vocală, se folosește forma de masculin singular a articolului [el agua(fem.) „apa”], ca și el árbol (masc.) „arborele”. Prin urmare, articolul nu indică totdeauna genul. În franceză, vocalele articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea genurilor: le chien (masc.) „câinele”, la clé (fem.) „cheia”, dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”.