În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire care indică însușirile unui concept (obiect, ființă, idee abstractă) exprimat de obicei printr-un substantiv. În limbile în care substantivele au gen și număr (precum limba română) adjectivele sunt de obicei cuvinte flexionare.
După structură
- simple: rău, alb, negru, bun, bătrân, slab;
- compuse: binevoitor, dulce-amărui;
- locuțiuni: dus cu pluta; fugă până-n nori, cu scaun la cap, de treabă;
După forme flexionare
invariabile: aidoma, eficace, feroce, gri, bleumarin, bej;
- cu două forme flexionare: dulce, mare, repede;
- cu trei forme flexionare: mic, roșu, larg, silitor, muncitor, binevoitor;
- cu patru forme flexionare: frumos, drăguț, tânăr etc.
- variabile: cu două terminații la singular feminin (bună) masculin (bun)
După origine
- propriu-zise: mare, roz, rotund, bun, onest;
- participiale: învățat, crezut, ales, cules, scris, citit;
- gerunziale: aripi fluturânde; mână tremurândă; steaguri fluturânde;
- pronominale:
- posesive: copilul meu
- demonstrative: acel băiat
- nehotărâte: toți copii
- negative: niciun băiat
- interogative: care băiat?
- relative: știu care băiat
- de întărire: fata însăși
Gradul de comparație
Categoria gramaticală care se exprimă prin trei valori;
- Pozitiv sau gradul 0: Ea este înaltă.
- Comparativ
- de inferioritate: E mai puțin înalt
- de egalitate: E la fel de înalt.
- de superioritate: E mai înalt.
- Superlativ – relativ:
- de inferioritate: cel mai puțin înalt;
- de superioritate: cel mai înalt;
- absolut: -gramatical: foarte înalt
- stilistic: grozav, teribil etc. de înalt.